Îi simt sărutul aşezat
în scobitura gâtului
şi ochii lui mă ard cu flăcări verzi,
asemeni plopului singuratic
de pe potecile copilăriei.
Învârt în mână o frunză de ulm
şi-o inimă străină mă cheamă
să mă închin unui altar făcut
din lemn de stejar,
la care iubirea tot lasă ofrande.
Îi număr muntelui toţi brazii voinici
şi verzi ca smaraldul.
Din acele lor răsare o frunte
de poet, de iubit şi amant,
de luceafar şi demon.
Şi-n verdele crud dănţuieşte
extazul ultimului sărut
din aşternutul de verdeaţă.
Doar verde...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu