Biciuitor si negru, timpul meu nu mai apartine inaltimilor. E timpul meu interior, coborare intortocheata din mine, prelungire a lanturilor pe care le presimt in permanenta. Imi trece luna pe la glezne, picioarele ma dor in echilibrul lor ecstatic. Sunt o nevrotica. Stiu tot. Stiu nimic. Cunosc toate usile dosnice.
Minutul mi-a ramas prizonier in talpa. Incerc sa-l scot ca pe un ghimpe, dar se adanceste spre extremitatea fiintei- carnea e inselatoare. Dusmanul e atemporalitatea, cand timpul fiecaruia se sparge si te arde din crestet pana in talpile minutare. Ma prind de genunchi, imi tac disperarea incoltita si mor precum un camp ars, lasat prada ariditatii si arsitelor imenselor mari.
Mergem sub un Soare diferit. Buzele-ti subtiri destrama totul, cerul meu cu stele albe.
Sub durerea sarutului, clipele se infig in noi.
- Of!..
- Unde?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu