Imi strig timpul, il chem inapoi si-i mai cersesc o ultima imbratisare;
El fuge, fuge... secerand secundele nemuritoare.
Eu, cu retoricele mele intrebari, nu inteleg oare
Ca a mea ultima chemare e-o lacrima ce va ramane-n calendare?
Imi strig timpul, fug sa-l dezmierd cu taceri ascutite.
In ecourile toamnei chemarile mele raman risipite,
Ca sirul neintrarupt al anotimpurilor necitite,
Ca un sarut al amurgului intre vaile ruginite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu