Nu uita că eşti un pumn de ţărână
Pe care vântul îl poartă spre porturi îndepărtate,
Pe care amintirile îl aprind şi-l mistuie ca pe-o scânteie,
Pe care durerea îl doboară şi-l înalţă,
Pe care iubirea îl vindecă tainic, unic şi irepetabil.
Şi eu sunt om. Zguduită de suflet,
Mă caut adânc pe mine şi uneori mă pierd.
Îmi clădesc vise din neîmpliniri sau nevoi
Urăsc vântul care le spulberă şi le îneacă-n mări.
Sufletul mi-e condiţia umanităţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu