La vremuri noi, obiceiuri vechi

                     Nu sunt o fire complicata. Sunt rezonabila in majoritatea imprejurarilor. Fireste, am si eu momente in care ma cufund intr-o melancolie inexplicabila, poate pentru ca ploua, si imi face placere sa urmaresc fiecare picatura mare lovindu-se de geamul rece, poate pentru ca se apropie toamna si frunzele incep sa cada. Am momente in care simt nevoia sa imi sun apropiatii si sa le spun cat de mult ii iubesc, de teama ca ziua de maine n-o sa mai am ocazia. Am deseori senzatia ca nu fac suficient pentru a-i constrange pe toti sa zambeasca. Iubesc zambetele. Iubesc fiecare lucru care obisnuia sa-mi faca diminetile mai placute.
                     Inca iubesc rutina din fiecare dimineata a anului scolar incheiat. Cana plina pana la refuz de cafea, ori 3 in 1 sau orice altceva continea cofeina. Imi lipseste. In vacanta mi-am propus sa renunt la aceasta mica placere matinala. Uneori reusesc, alteori obiceiul isi spune cuvantul. Oricum, stiu ca din septembrie o sa ma intorc la vechile obiceiuri. Asta este unul dintre putinele lucruri care imi lasa un gol in stomac. Neliniste, nerabdare, anticipare. Un dor nebun sa simt agitatie in jurul mel, galagie, voci care se suprapun si formeaza un fel de melodie specifica unei anumite stari. Un dor nebun sa hoinaresc in cautare de pixulete colorate si diverse lucruri pe care nu le voi folosi niciodata, insa imi va face nemaipomenita placere sa le cumpar. O emotie care, deocamdata, nu are denumire.
                    Imi face placere sa vad evantaiul personalitatilor mele deschizandu-se pe o coala alba de hartie si scuturandu-se de literele negre, scunde, rotunjite. Pentru ca imi dau seama ca in sufletul meu se dezvolta o posesivitate ciudata. Imi dau seama ca ea nu apartine niciuneia dintre personalitatile pe care le cunosteam deja. E ceva nou, infiripat atat de adanc si de sincer, incat ma face sa-mi doresc sa ramana pentru totdeauna. Cat o sa ramana?
                    Plopii sunt mai falnici astazi, mai inalti, mai vigurosi, dar frunzele par mai palide, mai putine, mai lipsite de vlaga. Crengutele incep sa-si piarda elanurile verticale, ca intr-o capitulare inevitabila. Le-a suras toamna.