E atat de
frumoasa vara, incat devin anosta in limbaj de fiecare data cand incerc sa
redau putinul perceptiei mele. E asa de multa culoare si atat de mult
sentiment, de parca omul nu a fost conceput pentru prea-plinul unei existente
permanente, ci doar fragmentate-traim cu adevarat doar vara.
Nu e vinovat doar
superlativul emotiei. Traim pentru ca simtim frumusetea, devine palpabila si
concreta. Simtim misterul si senzualitatea noptilor. Posibilitatile... Ne
simtim pe noi, cei adevarati, cei care nu isi pretind nimic- doar iubesc.
Vara totul devine
simplu prin revelatia complexitatii. Pare o antiteza pe picioare, dar nu e
deloc asa. E doar un moment mai lung care, prin farmecul lui primitiv,
descatuseaza imaginatia.
Sau ceva de genul
asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu