Poematiconul non-sensic

Poemul meu e dizgratios. Fir-ar! I-au crescut flori de cactus intre versuri. Iar am uitat sa-l ud... Strazile serpuiesc non-sensic catre finalul poeziei mele ce refuza sa se lase inspirata. O sa caut un om al strazii, o sa il pandesc in fiecare tramvai care circula intre orele 9 dimineata si 8.45 seara si am sa-l aduc acasa. El o sa fie muza mea. Disfunctionalitate. Incerc sa ilustrez stangaci. Carbunele se opinteste pe coala. Oare nu pot sa-l ascut? Ceasul meu din perete ticaie iritant de regulat. Asa! Reaminteste-mi si tu ca sunt incapabila sa scriu...
Oare s-au inventat capsule care sa depoziteze gandurile? Tare mi-as dori asa ceva. Prea multe mor inainte sa se articuleze pe sine. Doar cateva ajung la disectie. Restul pe scufunda in haul fara-de-nume.
Mi-e dor de tine. Poemul nu are cum sa prinda gratie.