Deznuda

Cantai atat de frumos, ca si cum mi-ai fi strigat toate misterele lumii, ca si cum moartea ne astepta in nota cea mai joasa, ca si cum nu mai existam- eram diluati, neoameni, forme ingenue primitive, dinti de fiara, soapta molcoma.
Stateam goala in fata lui, fara urma de sfiala sau regret, cu pudismul aruncat pe fereastra, precum una dintre fetele lui Henry Miller. Si-mi cantai, universul se sfaramase, murise, capitulase unei goliciuni nerusinate; chitara ta, pianul tau, muzica ta ma cauta cu maini mari si sovaitoare, eu ascultam cu mirare,
 cu frica,
 cu iubire,
 cu placere.
 Ca o poema deznuda.