Trec ultimele ore din august... Se duc, se pierd in zarea albastra si adanca precum marea cufundata in neclintire. Cand ninge cu atatea raze de soare, mai bine sa tacem, sa ne retragem intr-un con de umbra si sa iubim.
Unde am fost atata timp? S-a terminat vara. Dar oare chiar s-a terminat? Oare nu exista vesnic intr-un colt de suflet, intr-un copil care ramane intotdeauna? Cu luminile si umbrele sale. Cu nuante... Pastram macar o farama de vara, de mare, de ecouri prelungi ale vacantei.
Ce frumoase umbla poeziile desculte prin iarba inalta... E un poem pe care eu nu-l voi putea reda niciodata. Putine condeie, prea putine urechi sa auda... Dar toata natura recita cu tristete( oare?) secundele de la capatul verii.
Maine va fi toamna deja.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu