Ieri mi-a fost frig. A plouat cum nu mai plouase de mult, de parca s-ar fi deschis portile cerului peste noi, lasand toamna sa se scurga pe geamuri, sa se ascunda printre frunzele de nuc batran. Am inteles abia atunci ca a venit toamna.
Timpul distruge cu picioarele sale de beton surasul cald al orelor de vara... Ma pregatesc sa-mi imbrac uniforma de boboc, intaiul semn al trecerii timpului. Ma pregatesc sa numar frunzele galbene, intinse pe betonul ud de ploaie, ca bucati de soare ratacite intre ruinele lumii pe care noi o cunoastem, desi n-o intelegem niciodata...
Si astazi mi-e frig. Un fel de umbra staruie in fiecare colt...
Nu-mi pare rau ca s-a sfarsit vara. Anul acesta nu mi-a rapit nimic cand a plecat. Poate doar sunetul valurilor izbindu-se de tarm... a ramas ca un ecou prelung si mult-iubit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu