Kafka s-a aruncat de pe o stanca. Si-a intins aripile imaginare si s-a facut nevazut. A lasat loc celor cu expresii diluate.
Ea e doar o rasuflare tardiva, clavicula si maini stravezii. Vorbeste cu un om vitruvian. Il intreaba cate picioare are pamantul.
Il intreaba daca are suflet.
Il intreaba daca iubeste.
El ii spune ca exista din timpul ploilor diluviale... iubea candva- cu toata forta de revolutie in jurul unui defect. Dar el e liber, profund si complicat. Noi suntem doar suflete slabanoage cu spatele la zid. Obsceni. Mai obsceni decat nuditatea lui.
De ce s-a aruncat Kafka?
El spune ca nu a plecat nicaieri... e doar artist. Ii place sa moara zgomotos.
Suntem ancorati. Nu ma crezi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu