Intaia carte vie

          Ma numar printre adeptii romanului interbelic, scriitorilor interbelici. Admir cu toata fiinta oamenii de litere care nu s-au lasat influentati de regim, de politica vremii, ci si-au urmat pasiunea ca si cauza in care merita sa crezi. Henriette Yvonne Stahl este una dintre scriitoarele mele de suflet. Cel de-al patrulea roman al sau, Intre zi si noapte, este una dintre experientele definitorii de care am avut parte, tocmai pentru ca in momentul in care incepi sa citesti devi un alt om. Nu sti exact ce se intampla cu tine, insa ceva se schimba cu siguranta in felul in care privesti lumea. Unii l-au catalogat ca roman psihologic. Eu i-as spune roman al evolutiei si involutiei progresive si paralele, roman al experientelor definitorii, roman de sfarsit de secol XIX.
         Cred ca tragismul intamplarilor sta in faptul ca povestea este una reala, care s-a intamplat aidoma. Actiunea romanului graviteaza in jurul a doua personaje care cunosc o experienta noua si revelatoare. Ana Stravi, eroina romanului, devine prietena cea mai buna a Zoei Vranceanu Mihalcea, o fata extrem de eleganta si rafinata, putin excentrica, care fascineaza prin neobisnuit. In casa Zoei intalneste o atmosfera halucinanta. Nebunia pluteste in aer, as zice eu. Povestea se lamureste abia spre sfarsit. Nu divulg nimic, nu vreau sa rapesc tot farmecul lecturii.
        ,,Intre zi si noapte" ramane una dintre cartile mele de suflet, un roman inexorabil, sumbru, care nu seamana cu nimic din ceea ce s-a scris pana acum, si a carui forta se naste incetul cu incetul si devine aproape intolerabila pana sa sfarsit. Ana este libera pentru ca ea poate accepta orice din partea celorlalti. Ea rataceste intre lumina zilei si intunericul noptii si devine evident ca titlul ascunde o experienta personala decisiva.



        ,,Isi aminti de rugamintea mamei ei de a nu merge la Zoe in casa...I se parea ca o pandesc pericole din toate colturile. Ii era teama de toate zidurile acestei case. I se parea ca acum nu va mai sti sa ajunga in curte, ca se vor deschide mereu alte usi, alte dulapuri, alte poduri. Umbla in varful picioarelor. Dar nu facu nici cativa pasi si auzi un zgomot misterios. Se opri, speriata. Inima incepu sa-i bata violent. Asculta. Pasi usori ca o soapta, pasi de matase, inconstienti, urcau treptele spre pod. Un pas ca o atingere de orb. Inima ii batea din ce in ce mai repede. Ii era nespusa spaima. Se apleca peste rampa sa vada cine vine, sa se ascunda daca o fi nevoie. O vazu pe Zoe: ea urca scara. Era invaluita intr-o matase neagra. Urca incet. Pasul lent trada o plictiseala intensa, incat ii obosise corpul. Privirea verde, somnambulica, parea oarba in trasaturile obrazului."

      ,,Afara, toamna exaltase intreaga natura. Aerul avea legaturi imense, moi. El era inalt, Zoe de o suplete de vis. Umblau toti trei repede, tacuti. Lasara in urma lor orasul. Trecura pe sub un pod. Ajunsera la un deal. Ana o vazu pe Zoe alergand. Ea cea dintai, cu mult, a fost intai sus. Pe corpul subtire, o rochie de tafta brumarie falfaia ca o flacara vie, ca aripi aprinse. Frunzele pomilor erau de aur, de arama, de argint. El se oprise. O privea. In ochii lui un sentiment de vointa, de hotarare salbatica isi facuse loc. Zoe era acolo sus, deslusit profilata pe cerul vast, clar, albastru pal al toamnei insorite."

     ,,Viaţa însă, cea în care trebuia din nou să intru, îşi pierduse sensul şi mă înspăimânta. Eram străină printre oameni. Nu puteam participa la niciun râs, la nicio lacrimă."