Pe sub castani răsărea o altă inimă în mine,
nebună de patimă,
se învelea cu razele toamnei prin viile cu rod bogat.
Sub dantela mânecii simţeam pulsând o altă viaţă,
nouă, ce-mi tremura toată lumina.
Din faldurile rochiei răsăream femeie,
întâia oară lepădam chipul fecioarelor
şi-n ochii mei se aşternea întreaga istorie
a feminităţii.
Întâia zi ca femeie mi-a curmat întunericul
ce-mi înghioltea coastele.
La capătul drumului, ascunsă într-o floare
de castan
era iubirea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu